CONQUEST V6: Noua serie de lunete Zeiss cu factor 6x - Arrow

Suntem încântați să anunțăm lansarea noii noastre serii de lunete de ochire Conquest V6 la IWA Show 2017, în Nuernberg.

Noua familie de lunete de vânătoare ZEISS Conquest V6 include trei modele:

  • ZEISS Conquest V6 1.1-6.5x24
  • ZEISS Conquest V6 2-12x50 și
  • ZEISS Conquest V6 2.5-15x56

Toate modelele sunt disponibile cu sau fără șină de montare ZM. Odată cu lansarea acestor lunete de ochire, ZEISS stabilește noi standarde în categoria celor mai bune lunete din clasa mijlocie. Fie pentru pândă de seară în condiții de luminozitate scăzută, fie pentru vânătoare la dibuit, cu gonaci sau pentru loviturile la distanțe mari, luneta cu factor de mărire 6x impresionează în orice situație de vânătoare. Aceste lunete combină legendara calitate ZEISS cu tehnologie de vârf, având un design robust și funcțional.

Transmisia luminoasă excelentă, de cel puțin 92%, acoperirea modernă multistrat T* și câmpul larg de vizibilitate, asigură pentru lunetele de ochire din seria ZEISS Conquest V6 o excepțională calitate și claritate a imaginii. Un tub vopsit negru din aluminiu aeronautic, realizat dintr-o singura bucată, protejează optica și conferă lunetelor o rezistență sporită. Un senzor de mișcare inteligent, un nou sistem de compensare a traiectoriei ASV și tehnologia LotuTec® ZEISS, creează un pachet deosebit de competitiv.

Noua lunetă de ochire ZEISS Conquest V6 este soluția perfectă pentru vânătorul activ, care caută o lunetă versatilă cu mare potențial de întrebuințare practică – totul la un preț foarte atractiv.

Calitate și design din Wetzlar Germania.

Noile lunete CONQUEST V6 de la ZEISS fac parte din seria Premium ZEISS CONQUEST și stabilesc noi standarde în ceea ce privește raportul preț/performanță. Caracteristicile tehnice înglobate de lunetele CONQUEST V6 și legendara calitate ZEISS constituie, fără compromis, calea de acces către clasa Premium de la ZEISS.

 

CONQUEST V6 1.1-6x24

Profilul subțire și câmpul vizual mare (38m la 100m) asigură ochirea facilă și rapidă a țintelor aflate în mișcare la distanțe mici și medii. Grosismentul maxim efectiv 6.5x este unic în această clasă. Punctul luminos este mic și strălucitor, foarte ușor de utilizat chiar și cu mânuși.

 

CONQUEST V6 2-12x50